Șase muzee din România printre care și Muzeul Olteniei din Craiova participă la o expoziţie din New York
Publicat de Cosmin Meca, 26 septembrie 2022, 10:04
Șase muzee din România printre care și Muzeul Olteniei din Craiova participă la o expoziţie din New York cu o selecţie de 60 de artefacte pre- şi proto-istorice din perioada neoliticului, a epocii bronzului şi până în a doua epocă a fierului, reprezentând mărturii excepţionale ale unora din primele comunităţi agricole stabilite în Europa.
Este vorba de expoziţia internaţională ”Ritual și Memorie: Vechii Balcani și timpurile dinaintea lor”, un eveniment cultural desfăşurat la Institutul pentru Studierea Lumii Antice al New York University.
Această expoziție este deschisă pana pe 19 februarie 2023 și reuneşte peste 750 de bunuri culturale de primă importanţă din colecţiile unor instituţii muzeale din zona amintită.