Peste 50 de primării din Dolj au fost verificate, de la începutul anului și până în preezent, de Comisarii Gărzii de Mediu
Publicat de Cosmin Meca, 3 octombrie 2022, 20:08
Au fost aplicate 39 de contravenții, dintre care 7 avertismente, în valoare totală de 659.000 de lei. Două primării din Dolj au primit amenda maximă, de 100.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor impuse în raportul anterior.
Potrivit reprezentanților instituției, comisarii au verificat stadiul de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale și a stării de salubrizare a localităților.
Concret, aceștia au verificat dacă primăriile au contracte cu un operator de salubritate, dacă zonele sunt salubrizate sau dacă pe site-ul primăriei există afișată o rubrică cu informații pentru cetățeni despre cum se colectează.