Experţi ai Comisiei Europene vizitează ţara noastră pentru a verifica dacă România este pregătită să adere la spaţiul Schengen
Publicat de Cosmin Meca, 11 octombrie 2022, 12:09
O echipă de experţi ai Comisiei Europene vizitează, în aceste zile, ţara noastră pentru a verifica modul în care România este pregătită să adere la spaţiul Schengen. Inspectorii europeni urmăresc cum se fac controalele la graniţe, politica de azil şi returnare a migranţilor, precum şi măsura în care personalul este instruit conform normelor spaţiului european de liberă circulaţie.
Aderarea la Schengen a fost şi tema unei întâlniri la Guvern, dintre premierul Nicolae Ciucă şi europarlamentarii români din coaliţie. Aceştia l-au asigurat de sprijinul grupurilor importante din forul european pentru rezoluţia de săptămâna viitoare privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.