Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Activistele, care au vandalizat opera lui van Gogh, au fost puse sub acuzare

Activistele, care au vandalizat opera lui van Gogh, au fost puse sub acuzare

Publicat de Lica Simona, 15 octombrie 2022, 14:21

Activistele organizației Just Stop Oil au împroșcat cu supă de roșii pictura emblematică a lui Vincent Van Gogh, „Floarea Soarelui”, expusă la National Gallery din Londra, într-un protest față de criza costului vieții. O filmare cu momentul protestului a apărut, vineri dimineață, pe contul de Twitter al organizației. „Valorează arta mai mult decât viața? Mai mult decât mâncarea? Mai mult decât dreptatea? Criza costului vieții și criza climatică sunt determinate de petrol și gaze”, era mesajul care însoțește filmarea.
Cele două tinere activiste, autoarele vandalizării, au fost puse sub acuzare, conform unui comunicat dat publicităţii, astăzi, de poliţia britanică, transmite Reuters, citat de Agerpres.Conform reprezentanţilor galeriei de artă, rama tabloului a suferit „pagube minore”, însă opera este intactă, întrucât este protejată printr-un geam de sticlă.
Cele două femei, în vârstă de 20, respective, 21 de ani, au fost aduse în faţa instanţei la Westminster Magistrates’ Court, unde au fost puse sub acuzare pentru vandalism.

Situație tensionată în Georgia
International luni, 28 octombrie 2024, 20:14

Situație tensionată în Georgia

Situaţia este tensionată în Georgia, unde preşedintele şi partidele de opoziţie au respins rezultatele alegerilor şi şi-au chemat...

Situație tensionată în Georgia
Corupție electorală în Republica Moldova
International luni, 28 octombrie 2024, 20:09

Corupție electorală în Republica Moldova

Serviciile secrete rusești au elaborat schema de cumpărare a voturilor, la alegerile din Republica Moldova, a declarat astăzi, la Chișinău,...

Corupție electorală în Republica Moldova
Bulgaria: blocajul politic ar putea să se prelungească
International luni, 28 octombrie 2024, 09:54

Bulgaria: blocajul politic ar putea să se prelungească

În Bulgaria, blocajul politic ar putea să se prelungească în victoria după alegerile anticipate de ieri, în care nicio formaţiune sau...

Bulgaria: blocajul politic ar putea să se prelungească
În Georgia, preşedintele Salome Zurabişvili şi partidele de opoziţie au respins rezultatul alegerilor de sâmbătă
International luni, 28 octombrie 2024, 09:49

În Georgia, preşedintele Salome Zurabişvili şi partidele de opoziţie au respins rezultatul alegerilor de sâmbătă

...

În Georgia, preşedintele Salome Zurabişvili şi partidele de opoziţie au respins rezultatul alegerilor de sâmbătă
International duminică, 27 octombrie 2024, 16:32

Republica Moldova/Alegeri prezidențiale: Maia Sandu și-a acuzat contracandidatul că este „omul Moscovei”

...

Republica Moldova/Alegeri prezidențiale: Maia Sandu și-a acuzat contracandidatul că este „omul Moscovei”
International duminică, 27 octombrie 2024, 13:19

Israel: Zeci de răniți, după ce un camion a intrat într-o staţie de autobuz

...

Israel: Zeci de răniți, după ce un camion a intrat într-o staţie de autobuz
International duminică, 27 octombrie 2024, 08:51

27 octombrie – Ziua mondială a patrimoniului audiovizual

...

27 octombrie – Ziua mondială a patrimoniului audiovizual
International vineri, 25 octombrie 2024, 18:23

Prezența trupelor nord-coreene, act ostil unilateral al Phenianului

...

Prezența trupelor nord-coreene, act ostil unilateral al Phenianului