Înmatriculările de autoturisme în Europa au crescut în luna septembrie
Publicat de Cosmin Meca, 18 octombrie 2022, 13:24
Înmatriculările de autoturisme în Europa au crescut în luna septembrie, dar piaţa din România a înregistrat un avans de patru ori mai mare decât media europeană, potrivit datelor publicate astăzi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile.
În total, peste 1 000 000 de maşini au fost înmatriculate în Uniune, Marea Britanie şi ţările EFTA, Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia. România, cu aproape 12 000 de autoturisme luna trecută, are un salt de 33,4%, urmată la mare distanță de Germania – 14,1%.
Conform Asociației Constructorilor de Automobile din România, în septembrie, peste 51 000 de autoturisme au fost produse în țară, iar în primele nouă luni aproape 382 000.