Muzeul de Artă din Craiova este prezent la cel mai mare eveniment dedicat artei din România cu 3 opere de artă valoroase
Publicat de Cosmin Meca, 2 noiembrie 2022, 10:00
Art Safari, cel mai important eveniment cultural din România, găzduiește în inima Capitalei, cea mai mare expoziție organizată vreodată în țară, dedicată pictorului român Ștefan Popescu (1872-1948). Nu așa de cunoscut de compatrioții săi, pentru că a trăit mult timp în Franța, Ștefan Popescu a fost unul dintre cei mai activi și implicați pictori ai secolului XX, făcând parte din generația de aur a picturii românești.
A călătorit în toate colțurile Europei și în Orientul apropiat și a transpus culoarea locală a destinațiilor sale de vacanță pe pânze. A fost prieten și apropiat cu cele mai importante personalități ale lumii, printre care Constantin Brâncuși, celebrul sculptor român stabilit la Paris.
Expoziția care este curatoriată de Elena Olariu și găzduită la Art Safari până pe 11 decembrie este cea mai mare retrospectivă dedicată lui Ștefan Popescu, la 150 de ani de la moartea artistului.
Colecționari privați, dar și cele mai semnificative muzee din țară au împrumutat lucrări de artă din colecțiile lor, pentru a putea fi admirate de un public larg.
Trei peisaje pictate de Ștefan Popescu, din Craiova în inima Capitalei
Muzeul de Artă din Craiova este prezent în Art Safari cu 3 lucrări semnate de marele pictor Ștefan Popescu. Fiind pasionat de călătorii, Ștefan Popescu a ajuns în Nordul Africii, unde a pictat peisaje exotice descoperite acolo. Lucrarea „Poartă”, care face parte din colecția muzeului craiovean, prezintă un peisaj din Maroc, țara care este considerată „poarta” către Africa. A fost pictată în anul 1929, atunci când Marocul era sub stăpânire Franceză și este un tablou care atrage atenția prin dimensiunile sale impresionante.
Alături de această operă, Muzeul de Artă din Craiova a împrumutat și lucrările „Peisaj cu bărci” și „Interior de pădure”.
Program și bilete
Toată țara este invitată la Art Safari, într-un city break cultural la București, pe strada Lipscani 18-20. Pavilionul de artă poate fi vizitat de joi până duminică, de la 12:00 la 21:00. În fiecare seară de vineri și sâmbătă, între 22:00 și 1:00, au loc Night Tours – vizite ghidate nocturne în expoziții, alături de muzică live și prosecco. Tot la Art Safari poate fi văzută și cea mai valoroasă expoziție de artă de pe teritoriul țării noastre, adusă de la faimosul muzeu din Londra – Victoria and Albert.
Despre Art Safari București
Art Safari, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și susținut de Lidl, GLO și Deutsche Bank, este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale de artă. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 10-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și cu colecționari privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu.
Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean.
Art Safari se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul Cultural Român și Muzeul Național de Artă al României. Partenerul oficial Art Safari este BCR. Partenerul educațional al Art Safari este Centrul Step by Step din București. În cele 9 ediții de până acum a înregistrat aproape 300.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.