UK: Regele Charles conduce, astăzi, ceremoniile de Remembrance Day
Publicat de Lica Simona, 13 noiembrie 2022, 08:45
La Londra, regele Charles al treilea va conduce, astăzi, ceremoniile cu ocazia Remembrance Day (”Duminicii aducerii aminte”), în memoria militarilor britanici, căzuţi în războaie. Va fi prezent şi noul premier Rishi Sunak, care, într-un comunicat dat publicităţii, ieri, a adus un omagiu inclusiv curajoşilor soldaţi ai Ucrainei, care continuă să lupte pentru libertate. La ora 11.00, vor fi păstrate două minute de tăcere, iar apoi va răsuna din nou clopotul celui mai cunoscut orologiu din lume, Big Ben, după cinci ani de reparaţii costisitoare. În timpul reparaţiilor, emblematicul clopot din turnul care domină clădirea Parlamentului britanic a răsunat, doar în câteva ocazii, aşa cum s-a întâmplat recent, la funeraliile reginei Elisabeta a doua, decedată pe 8 septembrie, aminteşte France Presse.