Prognoza meteo – 19/20 noiembrie
Publicat de Puiu Vulea, 19 noiembrie 2022, 18:27
La noapte, în Oltenia, cerul va fi mai mult noros în cea mai mare parte a intervalului. Pe arii extinse va ploua. Prin acumulare, mai ales la deal și la munte, cantitățile de apă vor depăși, local, 20-30 de litri pe metru pătrat și, izolat, 40 de litri pe metru pătrat. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la peste 1700 de metri pot predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu intensificări la munte, cu viteză la rafală de peste 60-70 de kilometri pe oră. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5 și 9 grade Celsius.
Mâine, vremea se menține închisă și, pe arii extinse, va ploua. Mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15-25 de litri pe metru pătrat și, izolat, 30 de litri pe metru pătrat, îndeosebi în zonele de deal și de munte. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu intensificări mai ales pe creste, cu viteză la rafală, în general, de peste 60-70 de kilometri pe oră . Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 14 grade Celsius.