33 de percheziţii, în Vâlcea şi Gorj, pentru infracțiuni de corupţie, delapidare și fals
Publicat de Lica Simona, 28 noiembrie 2022, 17:06
33 de percheziţii, dintre care 19 la sediul unor instituţii publice, au avut loc, astăzi, în judeţele Vâlcea şi Gorj, într-un dosar în care există suspiciuni de comitere a mai multor infracţiuni, legate de activitatea de vânzare a cărbunelui. Acţiunea vizează şi un poliţist, care administrează o firmă de comercializare a cărbunelui şi a materialului lemnos. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a transmis, printr-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări într-o cauză penală, ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, delapidare, fals şi infracţiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui, fapte săvârşite în perioada 2021-2022.