1 Decembrie – Ziua Națională a României
Publicat de Lica Simona, 1 decembrie 2022, 09:29
Începând din 1990, Ziua Naţională a României este sărbătorită, în fiecare an, la 1 Decembrie. În 1918, la această dată, Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
Între anii 1866-1947, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită pe 10 Mai. După abdicarea, în urma presiunilor regimului comunist, la 30 decembrie 1947, şi plecarea din ţară, în ianuarie 1948, a regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947), Ziua Naţională a României a fost sărbătorită, între 1948 şi 1989, pe 23 august. La această dată, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, URSS, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.
În 1990, Parlamentul României a hotărât, prin Legea nr. 10 din 31 iulie, proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Naţională a României. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 95, din 1 august 1990.