Luni intră în vigoare noul Mers al Trenurilor, ce va fi valabil până la data de 9 decembrie 2023
Publicat de Cosmin Meca, 9 decembrie 2022, 21:23
Luni intră în vigoare noul Mers al Trenurilor, ce va fi valabil până la data de 9 decembrie 2023. CFR Călători va readuce, după opt ani de pauză, trenurile Intercity în România, trenuri care vor circula si pe relația Craiova-București Nord și retur. Cu detalii Mihaela Afrenie :
În noul Mers al Trenurilor 2022-2023 vor circula zilnic în medie 1100 trenuri operate de CFR Călători, în funcție de perioada din an. Sunt introduse trenuri noi, Intercity, apte pentru circulație cu viteza maximă de 160 km/h și chiar 200 km/h unele dintre ele, fiind optimizată capacitatea de transport pe anumite relații precum ruta București Nord – Roșiori – Craiova și retur cu tendința circulației într-un program de mers cadențat pe viitor.
CFR Călători anunță că trenurile InterCity sunt dotate cu instalație de climatizare, au spațiu destinat serviciului de alimentație publică, toalete ecologice, uși de acces semiautomate, prize electrice pentru încărcarea telefonului mobil, instalație de sonorizare, afișaj digital si rastel pentru bagaje voluminoase.
În aceste trenuri, călătorii beneficiază de asemenea de internet în regim wi-fi, vagoanele având montat echipamentul adecvat, iar personalul de tren este dotat cu dispozitive POS ce permit emiterea legitimațiilor de călătorie,rezervarea automată a locurilor, scanarea legitimațiilor, validarea biletelor online și a titlurilor metropolitane.
Totodata se va circula cu trenul, având la dispoziție oferte cu tarife avantajoase, spre destinații externe cum ar fi Moldova, Austria, Germania sau Ungaria, precum şi cu abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită țară din Europa.