A învăţat să citească şi să scrie singur, înainte să ajungă la şcoală. Peste ani a schimbat istoria medicinei şi a lumii cu descoperirile sale
Publicat de Cosmin Meca, 14 decembrie 2022, 08:38
La 11 decembrie 1843, s-a născut savantul Robert Koch, medic ce a descoperit bacilul tuberculozei, laureat al Premiului Nobel în 1905 (m. 27 mai 1910).
Robert Koch s-a născut în orăşelul Clausthal, Germania. A învăţat să scrie şi să citească singur, iar la şcoală a înregistrat rezultate excelente la matematică.
La 19 ani, Koch intră la Universitatea din Göttingen pentru a studia ştiinţe naturale, dar, după două semestre, decide să îmbrăţişeze medicina.
În timpul studiilor a început să colaboreze cu distinsul specialist în anatomie Jacob Henle care a lansat teoria contagierii, potrivit căreia rănile sunt infectate de microbi. Deja în semestrul şase, Koch coordoana cercetările la Institutul de Fiziologie al universităţii. Faptul că a absolvit universitatea cu cea mai mare distincţie pare deja de la sine înţeles.
În anii 1872-1880 este ofiţer al Districtului medical Wollstein; în această perioadă face primii paşi în dezvoltarea cercetării ştiinţifice a organismelor care cauzează infecţii.
Antraxul la vremea respectivă era foarte răspândit în districtul Wollstein, iar Koch fără niciun ajutor bănesc sau ştiinţific îşi propune să descopere cât mai multe despre acest flagel. Laboratorul a fost casa sa, ca aparatură a avut un microscop dăruit de soţia sa, iar instrumentarul era procurat de el însuşi.
Bacilul antraxului era descoperit de Pollender, Rayer şi Davaine, însă Koch îşi propune să demonstreze faptul că acest bacil este de fapt agentul care produce boala. În acest scop el inoculează la şoareci extracte din splina animalelor bolnave, şi constată că aceştia mor, în timp ce la lotul injectat cu extracte de la animale sănătoase şoarecii trăiesc.
Experimentul confirmă un fapt ce se bănuia şi anume că sângele animalelor infectate este capabil să transfere boala la animalele sănătoase. Koch nu este mulţumit cu acest rezultat şi merge mai departe, demonstrând că bacilii îşi păstrează virulenţa chiar şi în lipsa oricărui organism animal.
Koch a stabilit cauza bacterială a mai multor boli infecţioase şi a descoperit microorganismele care cauzează antraxul (1876), infectarea rănilor (1878), tuberculoza (1882), conjunctivita (1883), holera (1884) şi alte boli. A fost profesor la Universitatea din Berlin din 1885 până în 1891 şi şef al Institutului de Boli Infecţioase (pe care l-a fondat tot el), din 1891 până în 1904.
În cursul cercetărilor sale bacteriologice pentru guvernul german şi pentru cel englez, a călătorit în Africa de Sud, India, Egipt şi în alte ţări. Cu această ocazie, el a făcut studii valoroase cu privire la boala somnului, malarie, ciuma bubonică, lepra şi alte boli.
Pentru contribuţiile lui la studiul infecţiei tuberculoase, Koch a primit în 1905 Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină.
sursa: descopera.ro