Camera Deputaților va decide: Concediu de doi ani, pentru românii care adoptă copii
Publicat de Lica Simona, 16 decembrie 2022, 09:17
Senatorii au adoptat un proiect, care vizează completarea legii privind procedura adopţiei, astfel încât persoanele îndreptăţite să poată beneficia de un concediu de acomodare, cu durata de maximum doi ani. Proiectul, iniţiat de parlamentari PNL, susţinut de USR şi minorităţi, reglementează durata concediului de acomodare de care poate beneficia adoptatorul ori soţul acestuia, după caz, şi propune creşterea acestei perioade de la un an, cât este în prezent, la maximum doi ani. „Adopţiile trebuie încurajate, pentru că avem zeci de mii de copii instituţionalizaţi în România. Avem ocazia să votăm o iniţiativă foarte bună, care va acorda tratament egal părinţilor care adoptă copii. Momentan, avem aproximativ 600 de familii, anual”, a precizat senatorul USR, Irineu Darău. Proiectul a fost transmis Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.