O nouă pârtie de schi, la Voineasa
Publicat de Lica Simona, 16 decembrie 2022, 09:45
Una dintre cele mai lungi pârtii de schi, din România, aflată în județul Vâlcea, se va deschide, la jumătatea acestei luni. Administratorii pârtiei de schi de la Voineasa anunțaseră, zilele trecute, că, în funcție de condițiile meteo, vor încerca deschiderea noii pârtii, chiar astăzi, 16 decembrie. Ploaia din ultimele zile, însă, a topit stratul de zapada de la poalele muntelui, iar condiții de schi sunt mai mult pe creste. Ce șanse sunt ca iubitorii sporturilor de iarnă să poată schia, la Voineasa, aflăm de la șeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, într-o declarație consemnată de Daniela Diaconu: