Caracal: Preşedintele Klaus Iohannis şi şeful statului portughez, prezenţi la Batalionul 1 Instrucție Olt
Publicat de Lica Simona, 20 decembrie 2022, 14:37
Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, astăzi, cu președintele Republicii Portugheze, Marcelo Rebelo de Sousa, cu ocazia vizitei pe care acesta o efectuează în România, la Batalionul 1 Instrucție ,,Olt” din Caracal, acolo unde România găzduiește un contingent de militari portughezi, ca parte a prezenței NATO. Vizita președintelui Portugaliei are loc în contextul unui dialog bilateral intens, la nivel înalt, dar și de lucru, și al unei coordonări strânse, în cadrul Uniunii Europene și NATO.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, cu acest prilej, că prezenţa militarilor portughezi, la Caracal, alături de ceilalţi aliaţi, are o contribuţie importantă la întărirea apărării şi securităţii României: „Contingentul militar portughez, din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, aflat aici, la Caracal, alături de militarii din Republica Macedonia de Nord şi de ceilalţi aliaţi, are o contribuţie importantă la consolidarea posturii NATO, de descurajare şi apărare pe flancul estic, şi la întărirea apărării şi securităţii României şi a cetăţenilor noştri”. Totodată, președintele Iohannis a afirmat că invadarea Ucrainei de Rusia a evidenţiat, o dată în plus, capacitatea NATO şi a aliaţilor de a acţiona ferm, solidar şi coerent, atât pentru a diminua efectele severe ale războiului, cât şi pentru întărirea şi reasigurarea aliaţilor de pe flancul estic.
Şeful statului a mulţumit omologului portughez, pentru prezenţa militarilor din această ţară, în România: „Suntem recunoscători că Portugalia, stat aliat de pe flancul sudic, reconfirmă unitatea aliată şi convingerea că apărarea noastră comună trebuie consolidată pe toate dimensiunile şi direcţiile. Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru prezenţa militarilor portughezi şi pentru excelenta cooperare pentru modernizarea Forţelor Aeriene ale României”.
„Poporul român vă mulţumeşte pentru efortul dumneavoastră”, a mai declarat Klaus Iohannis în fața militarilor aliați.