București: O persoană a murit, alte 22 au ajuns la spital, în urma accidentului de la Pasajul Unirii
Publicat de Lica Simona, 23 decembrie 2022, 19:22
O persoană a murit, iar alte 22, printre care și copii, au ajuns la spital, în urma accidentului, care a avut loc, astăzi, în Pasajul Unirii din București. Un autocar, în care se aflau 47 de turiști greci, a lovit limitatorul de înălțime, iar prefectul Capitalei, Toni Greblă, a apreciat, după ce a ajuns la fața locului, că vehiculul depășește înălțimea permisă de pasaj.
”După fiecare incident, am avut discuții, inclusiv cu specialiștii, cu proiectantul, totul este corespunzător. Din păcate, se mai întâmplă și astfel de lucruri. Dacă vă uitați foarte atent la autocar, vedeți că în partea de mijloc, deasupra, este o instalație, probabil suplimentară, de aer condiționat. La prima vedere, pare că depășește mult înălțimea standard a autocarului și că acolo s-ar fi produs impactul. Instalația de aer condiționat este o etapă ulterioară construirii autocarului”, a mai spus prefectul Capitalei.