Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în Statele Unite din cauza iernii severe
Publicat de Cosmin Meca, 26 decembrie 2022, 10:13
Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în Statele Unite din cauza iernii severe cu care se confruntă, de câteva zile, cea mai mare parte din ţară.
Doar în zona oraşului Buffalo, din statul New York, s-au înregistrat 12 morţi, iar autorităţile locale spun că acest număr ar putea să crească, în condiţiile în care în zona acelui oraş s-a înregistrat cel mai puternic viscol din ultimii 45 de ani.
În unele părţi ale ţării, au fost blocate în zăpada viscolită chiar şi utilajele de deszăpezit, astfel încât a fost nevoie să fie trimise noi echipe care să îi salveze pe salvatori, transmite Reuters. Ieri încă mai erau fără curent electric circa 150 de mii de consumatori, faţă de 1,8 milioane sâmbătă. Valul de frig şi furtunile de zăpadă au afectat şi Canada vecină.