Prințul Harry agită, din nou, spiritele
Publicat de Lica Simona, 7 ianuarie 2023, 14:12
Prințul Harry al Marii Britanii face noi afirmații bizare, într-un interviu, care urmează să fie făcut public și din care au fost difuzate fragmente, conform The Guardian. Harry spune că a văzut ceea ce numește „aburul roșu” în fratele său, în momentul William l-ar fi agresat: ”El și-a dorit să răspund și să-l lovesc și eu, dar am ales să nu o fac”, a spus Harry, susținând că fratele său l-a agresat fizic. Harry a vorbit, în cartea biografică ”Spare”, pentru prima dată, despre această confruntare între el și fratele său. El susține că William l-a luat de guler și l-a pus la pământ, rupându-i lănțișorul și spărgând un bol, sub spatele lui. Deși își dorește o reconciliere cu familia sa, Harry susține că acest lucru nu se poate întâmpla, fără să existe „o tragere la răspundere”.
Într-un alt clip, Harry spune că a avut „prejudecăți”, înainte să înceapă relația cu Meghan Markle: ”Meghan a trebuit să treacă prin lucruri cu care s-au confruntat și Kate, și Camilla, dar în circumstanțe foarte diferite. Apoi adaugi și elementul rasial, pe care presa britanică l-a preluat imediat. Am intrat în asta, fiind foarte naiv. Nu am avut idee că în presa britanică erau atâtea prejudecăți. Cel mai probabil și eu aveam multe prejudecăți, înainte de relația cu Meghan”, a spus Harry.