Avioane NATO, tip radar, în România, pentru identificarea avioanelor ruseşti
Publicat de Lica Simona, 17 ianuarie 2023, 10:52
În România, vor ajunge, astăzi, avioane NATO, tip radar, specializate pe supravegherea unor spaţii aeriene extinse. Aceste aeronave, denumite AWACS, au baza permanentă în Germania şi vin în ţara noastră, în contextul măsurilor de întărire a capacităţii defensive a Alianţei Nord-Atlantice în regiunea Mării Negre. De la invadarea Ucrainei, avioanele AWACS au efectuat patrule periodice, în estul Europei şi regiunea Mării Baltice, pentru a identifica avioanele ruseşti, din apropierea graniţelor NATO.