Orașul Torețk din regiunea Doneţk este atacat constant de forțele armatei ruse
Publicat de Cosmin Meca, 29 ianuarie 2023, 11:44
Ucraina discută cu partenerii săi externi despre posibila livrare de rachete cu rază lungă de acţiune, a afirmat un consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.
Mihailo Podoliak a explicat că Ucraina vizează depozitele de muniţie aflate în spatele frontului, pentru a limita folosirea artileriei de către ruşi atât împotriva poziţiilor ucrainene cât şi a localităţilor.
Kievul a primit sisteme performante HIMARS, cu o rază de câteva zeci de kilometri, care au ajutat forţele ucrainene să lovească depozite de muniţie şi puncte logistice pentru a pregăti contra-ofensive, dar între timp Rusia şi-a mutat unele depozite ceva mai departe de linia frontului.
Occidentul a refuzat până acum să livreze rachete cu rază lungă de acţiune pentru ca acestea să nu fie folosite pentru bombardarea Rusiei, care le-ar vedea ca o provocare.
Decizia de a livra tancuri a dus însă şi la discuţii, neconcretizate, privind alte tipuri de armament care până acum era exclus – avioane de luptă şi rachete.
Devastarea adusă de bombardamentele ruseşti asupra localităţilor ucrainene a fost constatată şi de trimisul RRA Ilie Pintea, care s-a aflat la Toreţk, în regiunea Doneţk, nu departe de linia frontului: