UPDATE în scandalul stimulatoarelor cardiace: Astăzi, procurorii au găsit sume importante de bani la medicul reținut
Publicat de Lica Simona, 18 februarie 2023, 17:11
Un medic de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi a fost reţinut, pentru 24 de ore, în dosarul stimulatoarelor cardiace, extrase din cadavre şi montate la pacienţi. Potrivit Parchetului General, medicul urmează să fie dus la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile. Procurorii spun că doctorul ar fi implantat, în mod ilegal, într-o perioadă de 5 ani, peste 230 de dispozitive cardiace. Nicoleta Stoian are detalii:
Parchetul General mai anunţă că, la percheziţiile făcute în acest dosar, procurorii au găsit sume importante de bani, mai multe stimulatoare cardiace şi 36 de tablouri, aparţinând unor pictori naţionali de renume. Banii găsiţi erau din diverse ţări, iar între aceste sume figurează peste 160.000 de lei şi peste 115.000 de euro. De asemenea, au fost identificate mai multe bunuri mobile şi imobile, aparţinând persoanelor cercetate, asupra cărora urmează să se pună sechestru.