Salvatorii craioveni care au intervenit în misiunea recentă din Turcia vor fi felicitați de autoritățile doljene
Publicat de Cosmin Meca, 20 februarie 2023, 09:55
Salvatorii craioveni care au intervenit în misiunea recentă din Turcia după cutremurele produse în această țară vor fi felicitați mâine de autoritățile doljene. Evenimentul va avea loc în Piața „Mihai Viteazul” din Bănie, de la ora 11.30.
Vor participa șase membri din cadrul Centrului Național de Educare Canină, alături de câinii lor de salvare. La ceremonie va fi prezent și ambasadorul Turciei în România, ÖZGÜR KIVANÇ ALTAN.