Primaria Craiova recruteaza personal!
Publicat de Cosmin Meca, 23 februarie 2023, 09:14
72 de posturi noi au fost înfiinţate, plus altele vacante pentru care nu mai este nevoie de inspectori grad profesional superior, ci de inspectori debutanţi.
Noua organigramă va fi supusă la vot în şedinţa de astăzi, 23 feb., a Consiliului Local şi prevede un număr total de 684 de posturi. Este nevoie de personal la mai toate Direcţiile şi Serviciile primăriei, pe lângă faptul că se şi înfiinţează structuri noi.
Asta pe lângă rotaţiile care sunt propuse, cum ar fi transformarea unor posturi de portari în muncitori calificaţi, la Serviciul Administrativ, sau desfiinţarea şi înfiinţarea de funcţii publice, pentru a nu mai fi nevoie de experienţă.