Luvitură dură pentru Rusia
Publicat de Liviu Goga, 21 martie 2023, 13:25
Ministerul ucrainean al Apărării a declarat azi că un transport rusesc cu rachete de croazieră Kalibr destinate flotei din Marea Neagră a fost distrus în Crimeea. Serviciul de informaţii al armatei afirmă că explozia a avut loc în oraşul Giankoi din nordul peninsulei anexate de Rusia în 2014. Ministerului Apărării de la Kiev nu a menţionat implicarea directă a armatei ucrainene în aceste distrugeri dar un purtător de cuvânt a spus că loviturile asupra logisticii ruse sunt importante pentru a slăbi forţa adversarului, iar Giankoy este „un punct feroviar central” pentru aprovizionarea armatei ruse. Moscova neagă însă orice atac asupra obiectivelor sale militare, susţinând în schimb că a doborât mai multe drone ucrainene care vizau infrastructura civilă din Crimeea. Guvernatorul instalat de Moscova în peninsula ocupată spune că o persoană a fost rănită de resturile unei drone doborâte.