Țările nordice, pact pentru unificarea forțele aeriene, pentru a contracara amenințarea Rusiei
Publicat de Lica Simona, 26 martie 2023, 10:05
Comandanții forțelor aeriene din Danemarca, Norvegia, Suedia și Finlanda au anunțat că au semnat o scrisoare de intenție, pentru a crea o apărare aeriană nordică unificată, menită să contracareze amenințarea în creștere din partea Rusiei, relatează Reuters. Intenția este de a putea opera, în comun, pe baza unor modalități deja cunoscute de organizare, în cadrul NATO, potrivit declarațiilor forțelor armate ale celor patru țări. Dintre cele patru state nordice, doar Danemarca și Norvegia sunt membre NATO, în timp ce candidatura Suediei și Finlandei este blocată, de aproape un an, de Turcia și Ungaria.
Mișcarea de integrare a forțelor aeriene a fost declanșată de invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, a declarat comandantul forțelor aeriene daneze, generalul-maior Jan Dam, pentru Reuters. „Flota noastră combinată poate fi comparată cu cea a unei țări europene mari”, a spus Dam.
Norvegia are 57 de avioane de luptă F-16 și 37 de avioane de luptă F-35, dar mai așteptă să primească 15 avioane F-35. Finlanda are 62 de avioane F/A-18 Hornet și a comandat alte 64 de F-35, în timp ce Danemarca are 58 de avioane F-16 și așteaptă să primească 27 de F-35. Suedia are peste 90 de avioane Gripens. Datele publice nu precizează, clar, câte dintre aceste avioane sunt operaționale.