Redescoperirea unei capodopere: pictura „Înmormântarea lui Christos”, la Complexul Muzeal Arad
Publicat de Lica Simona, 2 aprilie 2023, 12:35
Considerată o adevărată comoară, pictura „Înmormântarea lui Christos”, realizată, între anii 1898 – 1900, de Feszty Árpád, a stat ascunsă, vreme de decenii. Lucrarea a aparţinut statului maghiar, iar, în 1913, Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta a oferit-o în custodie Palatului Cultural din Arad, alături de alte 78 de picturi semnate de artişti maghiari.
Tripticul cu scena religioasă are 52 de metri pătrați și a fost accesibil publicului, până în anul 1954, când a intrat în atenţia comuniştilor. ”Subiectul religios deranja ideologia comunistă, ceea ce a dus la acoperirea picturii cu un perete fals, realizat din scânduri”, a spus istoricul de artă Adriana Pantazi, pentru Agerpres.
„Timp de 40 de ani, lucrarea ‘Înmormântarea lui Christos’ a însemnat, pentru muzeografii colecţiei de artă, un număr de inventor, sub care erau înregistrate trei pânze, rulate pe un tambur. Prima încercare de a vedea pânzele rulate pe tambur a fost în anul 2004. Era nevoie de un spaţiu adecvat pentru expunere. Tripticul despachetat, expertizat, din punct de vedere al conservării, şi, eventual, restaurat, se impunea a fi expus. Atunci, spaţiul nu a fost găsit. În 2016, când oraşul Arad se pregătea să participe la competiţia pentru Capitală Europeană a Culturii, Asociaţia Kölcsey a propus iniţierea unui proiect al cărui scop era readucerea în expunere a tripticului pictat de Feszty”, a povestit istoricul de artă.
S-a constituit un grup de lucru format din muzeografi, restauratori români şi maghiari şi reprezentanţii Asociaţiei Kölcsey. Astfel, în 1 martie 2017, pânzele rulate pe tambur ale lui Feszty şi Liezen-Mayer au fost despachetate. Tripticul a fost restaurat la Sibiu, în anul 2018, în atelierul unui restaurator expert.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.