Farul Constanța s-a impus sâmbătă, pe teren propriu, în fața Universității Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 9 aprilie 2023, 11:28
Liderul Superligii de fotbal, Farul Constanța ,s-a impus, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 în fața Universității Craiova, în etapa a treia din play-off, după ce formația pregătită de Gheorghe Hagi a fost condusă de două ori.
În urma acestui rezultat, Farul se desprinde în vârful clasamentului (39 de puncte), la cinci puncte de CFR Cluj, în timp ce Universitatea Craiova rămâne pe locul 4, cu 29 de puncte. În play- out, cealaltă echipă din Bănie, FCU a câștigat, în deplasare, cu 3-1, în fața formației U Cluj.