Restricționare a exportului către România și controale în vamă pentru toate produsele din Ucraina
Publicat de Puiu Vulea, 19 aprilie 2023, 17:37
În cadrul unei discuții, în format online, pe care a avut-o cu omologul ucrainean Mikola Solski, ministrul Agriculturii, Petre Daea i-a transmis ministrului ucrainean că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară (sigilare și monitorizare) pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României către state terțe, pentru protejarea fermierilor români care se confruntă cu dificultăți din cauza fluxului de cereale ucrainene. Totodată, ministrul Petre Daea a reiterat că România, ca Stat Membru, susține demersurile Comisiei Europene de sprijinire a Ucrainei în fața agresiunii ruse și va asigura în continuare tranzitul cerealelor din această țară către state terțe și rutele comerciale tradiționale.
În cadrul discuției, la care a participat și președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, ministrul Daea a solicitat părții ucrainene identificarea rapidă de soluții pentru restricționarea exporturilor de cereale și semințe oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță) către România, având în vedere dificultățile întâmpinate de fermierii români, și l-a înștiințat pe ministrul ucrainean că de astăzi România instituie controale direct în vamă, coordonate de ANSVSA, pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislația europeană, si nu la destinație cum se întâmpla până acum. Decizia a fost luată având în vedere că într-o altă țară europeană au fost descoperite niveluri de pesticide peste limita admisă în UE.
Cei doi oficiali au convenit să aibă o întâlnire tete-a-tete, vineri, 21 aprilie 2023, la București, pentru a transpune rapid în practică cele mai bune soluții pentru ambele părți.