Apicultorii români solicită sprijin financiar
Publicat de Puiu Vulea, 24 aprilie 2023, 17:24
Apicultorii români solicită, și ei, sprijin financiar din partea Guvernului și a Uniunii Europene. Ei spun că nu mai fac față concurenței neloiale adusă de mierea importată la prețuri foarte mici din state din afara Uniunii Europene. Președintele Asociației crescătorilor de albine din România, Ioan Fetea a explicat la Radio România că mierea adusă din China sau din Ucraina este scutită de taxe vamale. În plus nu ar respecta nici în standardele de calitate europene, de aceea ar fi mai ieftină.
Ioan Fetea:
Deocamdată, producătorii de miere primesc ajutor de la stat doar prin programul național apicol, însă fondurile alocate sunt departe de a fi suficiente, mai spune Ioan Fetea.
În aceste condiții, reprezentanții apicultorilor cer guvernului să caute soluții pentru protejarea producției interne și, în paralel să majoreze sprijinul financiar pentru acest sector.