Armata rusă a bombardat intens Bahmutul
Publicat de Cosmin Meca, 27 aprilie 2023, 08:50
Armata rusă a bombardat intens Bahmutul, scena celei mai îndelungate bătălii a războiului. Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a declarat ieri că în doar 24 de ore ruşii au atacat, cu tunuri şi rachete, de 324 de ori.
La Washington, comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Christopher Cavoli, a declarat ieri că armata ucraineană va primi la timp armele occidentale necesare pentru contra-ofensiva preconizată în perioada următoare şi a spus că, de exemplu, 98% din vehiculele promise au fost livrate.
Tot ieri, Volodimir Zelenski a avut prima convorbire de la începutul războiului cu liderul chinez, Xi Jinping, care are o relaţie apropiată cu Vladimir Putin şi a propus un plan de pace, primit însă cu scepticism de Ucraina şi Occident.
După convorbirea cu Xi Jinping, Volodimir Zelenski a declarat că Beijingul ar putea să îşi folosească forţa politică la stabilirea principiilor şi regulilor în baza cărora s-ar purta negocieri de pace.