Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Numărul vizitatorilor la Muzeul Olteniei din Craiova este în creștere

Numărul vizitatorilor la Muzeul Olteniei din Craiova este în creștere

Publicat de Alin Cirtina, 5 mai 2023, 18:00

Săptămâna 24-30 aprilie a adus Muzeului Olteniei din Craiova un palmares deosebit pentru ceea ce înseamnă numărul de vizitatori.

Peste 3000 de persoane au călcat pragul celor trei secții ale Muzeului.

Un palmares destul de deosebit pentru ceea ce înseamnă sporirea și, să spunem, abundența numărului de vizitatori. Vorbim de peste 3000 de vizitatori autentificați în vizite în cele trei secții ale instituției culturale. Dintre acestea, 27 de instituții de cultură și de învățământ au fost din orașul Craiova. De asemeni, s-au remarcat și 15 instituții școlare din județ de pe arealul întregului județ Dolj. Și pentru prima dată, în premieră am putea spune, în cadrul acestui program național, vorbim de un număr de 12 unități școlare din țară, majoritatea regiunilor Moldova, Transilvania, Muntenia, Dobrogea, alături de un număr consistent de vizitatori în programele erasmus care s-au cuplat în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj și au aplicat în această săptămână vizite în cele trei secții ale Muzeului Olteniei din Craiova.

Dacă vorbim de peste 3000 de vizitatori în această săptămână, adăugând la acestea și celelalte săptămâni altfel pe care instituțiile școlare din Craiova le-au aplicat încă de la începutul anului 2023, cred că ne ducem către un număr foarte bun de vizitatori pentru anul acesta, cel puțin în jurul a 5000-a , alături de cei 3000, ceea ce duce instituția de cultură din nou, pe un trend pozitiv ”a declarat șeful secției de etnografie și folclor din cadrul Muzeului Olteniei, profesor dr. Irinel Canureci.

Sâmbătă, Casa Băniei din Craiova a fost luată cu asalt de mai multe grupuri de elevi. Am stat de vorbă cu elevii din Râmnicu Vâlcea ai Școlii Gimnaziale Anton Pan, care erau pentru prima dată în vizită în Craiova.

”Până în acest moment am vizitat o parte din oraș. Îmi place arhitectura, arhitectura care combină elemente contemporane cu unele vechi, unele istorice. Mi-a plăcut Muzeul de Istorie, expoziția,… cum să zic povestea-mi lui Mihai Viteazul și a celor care erau lângă în acea perioadă și felul în care a ajuns să devină banal oltenii. Casa Băniei mi-a plăcut , îmi plac foarte mult exponatele, iar felul în care sunt amenajate dă un aer de cum să zic, mă transpune așa în acea perioadă. Sunt foarte curios să văd Stadionul Ion Oblemenco” ne-a povestit Teodor Nicolae elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială ”Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.

Cuțic Robert Dumitru ne-a povestit si el despre impresiile cu care a rămas în urma excursiei organizate în Craiova.”Până în momentu de față mi-a plăcut foarte mult muzeele deoarece e ca și cum este o poveste de la început până acum, evoluția lucrurilor și a mod de a arhitecturii mi se pare o ca o poveste ca o carte . Aș dori să le vizitez din nou, poate, cu părinții, poate, cu încă o excursie. Sincer, tot stadion aș vrea să-l vizitezi deoarece sunt un fan al fotbalului și nu prea am vizitat stadioane așa cunoscute. Este cam primul pe care îl vizitez.”

Craiova este orașul sufletului meu și îmi doresc ca elevii noștri să cunoască tainele Olteniei de acasă, așa cum îi spun eu. Traseul stabilit reprezintă o istorie a Evului Mediu din Craiova, urmând să ajungem și în epoca modernă și contemporană vizitând Muzeul de Artă și Complexul Constantin Brâncuși” a declarat profesorul îndrumător Emanuel Stăncuț.

Muzeul Olteniei din Craiova pregătește noi surprize turiștilor care în viitorul apropiat vor să viziteze orașul, dar și județul Dolj. Conform șeful secției de etnografie și folclor din cadrul Muzeului Olteniei, profesor dr. Irinel Cănureci, reprezentanții instituției privesc cu optimism viitorul.

Pentru ”Noaptea Muzeelor” care va urma în data de 14 mai 2023, secțiile Muzeului Olteniei se vor pregăti cu evenimente culturale pentru acest moment deosebit. La debutul verii, secția de etnografie a Muzeului Olteniei, va deschide punctele muzeale pe care le vom crea la culele de la Brabova și Cernătești undeva către mijlocul sau, cel mai târziu a II-a decadă a lunii iunie a anului 2023.

Considerâm că sunt sufiente motive ca ”performanța” obținută până în acest moment să fie doborâtă și numărul turiștilor în Craiova și județul Dolj să fie în creștere.

Se fac ultimele pregătiri pe tronsonul 1 al Drumului Expres
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 11:28

Se fac ultimele pregătiri pe tronsonul 1 al Drumului Expres

Se fac ultimele pregătiri pe tronsonul 1 al Drumului...

Se fac ultimele pregătiri pe tronsonul 1 al Drumului Expres
Sunt probleme din ce în ce mai mari în ceea ce privește lipsa cărbunelui din depozitele Complexului Energetic Oltenia
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 09:35

Sunt probleme din ce în ce mai mari în ceea ce privește lipsa cărbunelui din depozitele Complexului Energetic Oltenia

Sunt probleme din ce în ce mai mari în ceea ce privește lipsa cărbunelui din depozitele Complexului Energetic...

Sunt probleme din ce în ce mai mari în ceea ce privește lipsa cărbunelui din depozitele Complexului Energetic Oltenia
Târgu Jiu: Modernizare la UCB: Investiție de 520.000 lei în Cercetare
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 09:18

Târgu Jiu: Modernizare la UCB: Investiție de 520.000 lei în Cercetare

Târgu Jiu: Modernizare la UCB: Investiție de 520.000 lei în...

Târgu Jiu: Modernizare la UCB: Investiție de 520.000 lei în Cercetare
Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de sărbători
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 08:45

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de sărbători

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de...

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de sărbători
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 08:34

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în Vâlcea

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în...

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în Vâlcea
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:56

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din...

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:35

Târgul de Crăciun din Craiova 

Weekend plin de magie și surprize! 22 – 23 noiembrie...

Târgul de Crăciun din Craiova 
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:23

Cod galben de ninsori și vânt puternic în 29 de județe, inclusiv în Oltenia

Cod galben de ninsori și intensificări ale...

Cod galben de ninsori și vânt puternic în 29 de județe, inclusiv în Oltenia