Proiectele de lege ale educaţiei, în dezbatere, la Camera Deputaților
Publicat de Cosmin Meca, 8 mai 2023, 09:36
La Camera Deputaților intră, miercuri, în dezbatere proiectele de lege ale educaţiei, cel al învățământului preuniversitar și cel al învățământului superior.
Printre amendamentele aduse se numără cele care vizează planul național de combatere a violenței în școli, ce trebuie să fie pus în practică în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii învățământului preuniversitar.
Elevii și profesorii, victime ale unei situații de violență, vor avea servicii decontate de intervenție psihologică și psihoterapeutică. În sălile de clasă nu vor fi instalate camere video, mustrarea elevilor în fața clasei este interzisă, dar a fost introdusă exmatricularea în anumite condiții.
La legea privind învățământul universitar, deputații au adoptat mai multe amendamente privind acordarea anuală de burse și stagii de specializare romilor de pretutindeni care doresc să studieze în România. Votul decizional aparține Senatului.