Atenție la investițiile online! Peste 30.000 de persoane au fost înşelate de o grupare transfrontalieră
Publicat de Lica Simona, 13 mai 2023, 12:05
Peste 30.000 de persoane au fost înşelate de o grupare transfrontalieră, specializată în fraude cu investiţii online. Membrii grupării convingeau, telefonic, persoanele să investească în platforme online fictive, cu promisiunea unor câştiguri substanţiale. Din 2017, până în 2020, prejudiciul estimat este de aproape 90 de milioane de euro.
DIICOT a făcut şase percheziţii, în România, în timp ce aveau loc descinderi şi în Israel, Bulgaria şi Georgia, într-o anchetă, declanşată de autorităţile germane şi desfăşurată cu sprijinul Interpol. La noi în ţară, doi membri ai grupării au deschis mai multe centre de asistenţă telefonică, în care lucrau între 30 şi 80 de persoane, provenind inclusiv din Nigeria, Algeria, Ucraina, Bangladesh, Liban, Israel, Angola şi Cuba, care au creat o infrastructură IT protejată, pentru a se asigura că nu pot fi obţinute probe împotriva lor.