Dan Cărbunaru: Guvernul își menține oferta, de 2.500 de lei, în două tranșe, pentru cadrele didactice
Publicat de Lica Simona, 28 mai 2023, 12:53
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a făcut, astăzi, declaraţii, pe tema situaţiei din educaţie, anunțând că se vor aloca 1,23 miliarde lei, pentru majorarea veniturilor personalului din sistemul educațional (270.000 de angajați). Personalul didactic și didactic auxiliar va primi 2.500 lei (primă de carieră didactică sau de compensare salarială), iar personalul nedidactic – 1.000 de lei, în două tranșe.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dat dispoziție ca, începând de mâine, ministrul Muncii, Marius Budăi, să înceapă negocierile cu toate sindicatele din sistemul bugetar, în vederea realizării grilelor pentru noua lege a salarizării. Acesta urmează să prezinte rezultatul discuțiilor, miercuri, în ședința de guvern, a mai spus Dan Cărbunaru. 15 iulie este termenul asumat pentru a avea noile grile.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, a declarat, la Antena 3, că oferta nu este pe placul sindicaliștilor.