Sute de angajaţi de la Căile Ferate au pichetat Ministerul Transporturilor
Publicat de Cosmin Meca, 30 mai 2023, 10:14
Sute de angajaţi de la Căile Ferate au pichetat Ministerul Transporturilor A fost protest ieri în Capitală – sute de angajaţi de la Căile Ferate şi-au strigat nemulţumirile în faţa Ministerului Transporturilor şi ameninţă cu oprirea circulaţiei tuturor trenurilor, de la 1 iulie.
Ei spun că Guvernul întârzie să aprobe bugetele companiilor feroviare şi nu aplică Statutul Personalului Feroviar, o lege votată încă de acum trei ani, dar a cărei aplicare a fost amânată.
În aceste condiţii, salariile a zeci de mii de angajaţi nu pot fi majorate – ar fi vorba despre o creştere de aproape 40%, în funcţie de anumiţi coeficienţi. Maxim Rodrigo este preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari:
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că salariile de la calea ferată trebuie să crească potrivit legii, dar că se caută soluţii pentru a găsi bani la buget, transmite reporterul nostru Alexandru Lancuzov.