Se amenajează copertine de protecție pe DN 57 Clisura Dunării
Publicat de Lica Simona, 11 iunie 2023, 13:13
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a început lucrările pentru amenajarea unei copertine de protecție, pe DN 57 Clisura Dunării, șosea care a fost închisă, în ultimele luni, din cauza căderilor masive de stânci de pe versant. La Cozla, între Orșova și Moldova Nouă, se construiește o copertină din beton, care să îi protejeze pe șoferi, dacă se reactivează căderile de stânci și bolovani de pe versant. Copertina de la Cozla, la trecerea din județul Mehedinți în Caraș-Severin, are o lungime de 100 de metri, este o construcție identică celor de pe DN 7C Transfăgărășan, iar lucrările durează șase luni, perioadă în care se va circula dirijat, cu semafoare.