15 iunie: 134 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu
Publicat de Lica Simona, 15 iunie 2023, 08:34
Pe 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Şuţu, de pe Strada Plantelor din Bucureşti, murea Mihai Eminescu. În acea zi, Titu Maiorescu nota, în jurnalul său: “Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienaţi, de o embolie. Luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche…”.
Pe 15 ianuarie, ziua naşterii lui Mihai Eminescu, românii sărbătoresc Ziua Culturii Naţionale; numele său a devenit sinonim cu naţiunea română, fiind, în mentalul colectiv, forma ei de expresie cea mai înaltă.
”A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă. Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea”, spunea Tudor Arghezi, într-o înregistrare din anul 1957.
Criticul literar George Călinescu a scris, despre moartea poetului: ”Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”