Premierul Marcel Ciolacu promite ajutoare pentru toți cei afectați de inundații
Publicat de Lica Simona, 17 iunie 2023, 16:55
Premierul Marcel Ciolacu promite că toţi oamenii afectaţi de inundaţii vor fi ajutaţi de guvern. El a transmis că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă se va ocupa ca sinistraţii să primească mâncare caldă şi apă, precum şi un adăpost, pentru noapte. Vor fi alocaţi bani din fondul de rezervă, pentru refacerea drumurilor şi remedierea pagubelor, a mai menţionat, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. El a amintit că cele mai dificile situaţii sunt, acum, în localitatea Greceşti din Dolj şi în Ighiu din Alba. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a convocat, azi, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a avertizărilor meteorologice de Cod Galben şi Cod Portocaliu de vreme rea, şi a celor hidrologice cu cod roşu şi portocaliu.