Vladimir Putin i-a acuzat de trădare pe cei care participă la revolta armată
Publicat de Puiu Vulea, 24 iunie 2023, 15:37
Vladimir Putin i-a acuzat de trădare pe cei care participă la revolta armată și a spus că cei care s-au revoltat vor fi pedepsiți, fără a pronunța însă numele lui Evgheni Prigojin.
Liviu Iurea, Televiziunea Română:
Între timp, Evgheni Prigojin a reacționat sfidător la discursul lui Putin, comentează Reuters. Prigojin a spus, potrivit publicației independente ruse Meduza, că Putin greșește profund. „Suntem patrioți ai patriei mame. Am luptat și vom continua să luptăm. Niciunul din noi nu se va preda la cererea președintelui, a FSB-ului sau oricui altcuiva”, a mai transmis oligarhul.
Elicoptere ale armatei ruse au deschis focul asupra unui convoi militar al mercenarilor din grupul Wagner, pe autostrada M4 din afara oraşului Voronej, iar trei dintre ele au fost doborâte.
Rusia se confruntă cu cea mai mare provocare la adresa securității sale din vremurile recente, a afirmat Ministerul britanic al Apărării care a apreciat că în orele următoare loialitatea forțelor de securitate, în special cea a gărzii naționale a Rusiei, va fi elementul de care va depinde cum va evolua actuala criză. Casa Albă a anunțat că monitorizează situația din Rusia și se va consulta cu partenerii și aliații săi cu privire la evoluția acesteia, în timp ce Germania le-a recomandat cetățenilor săi să evite regiunea Rostov și centrul Moscovei. Președintele Franței, Emanuel Macron, a transmis că urmărește cu atenție ce se întâmplă, dar că prioritară rămâne sprijinirea Ucrainei. În Ucraina, un consilier al președintelui Volodimir Zelenski a scris pe Twitter, că totul abia începe în Rusia și că ruptura dintre elitele rusești este evidentă, transmite Reuters. Estonia a anunțat că-și întărește securitatea la graniță și le-a cerut cetățenilor săi să nu călătorească în Rusia. NATO a precizat că monitorizează situația, fără a face însă alte comentarii.