DOLJ: 5 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă la proba scrisă la Limba și literatura română, din cadrul examenului național de Bacalaureat
Publicat de Alin Cirtina, 26 iunie 2023, 14:42
Astăzi, 26 iunie, a început examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023, cu proba scrisă la Limba și literatura română.
La nivelul județului Dolj, proba s-a desfășurat în 15 centre de examen și au fost prezenți 3600 de candidați reprezentând 96,40% din totalul candidaților înscriși.
Cinci candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
”Examenul s-a desfășurat în județul nostru fără incidente. Au fost asigurate de către colegii noștri toate condițiile pentru buna desfășurare a acestui examen. El a avut loc în 15 centre de examen situate astfel încât ele să fie echilibrate din punct de vedere numeric, dar echilibrate din punct de vedere geografic. Nu au fost, așa cum vă spuneam, întâmpinate probleme în organizare examenului. Bineînțeles că pe lângă aspectele pozitive, intervin și lucruri mai puțin plăcute. Colegii noștri au depistat cinci elevi care au încercat să fraudeze examenul de bacalaureat, lucru ce este total interzis. Frauda sau tentativa de fraudă se pedepsește cu eliminarea din examen și interzicerea participării pentru două sesiuni consecutive următoare. Nu tolerăm aceste aspecte și mă bucur că au fost tratate cu mare responsabilitate toate aceste lucruri de către colegii noi noștri din școli. Cinci elevi au fost eliminați, doi din seria curentă, trei din seriile anterioare. Sperăm ca în zilele următoare să nu se mai întâmple acest lucru.
La examen de astăzi am avut și un număr de 130 de absenți 83 dintre aceștia din seria curentă și restul de 47 din seriile anterioare. Un total de 3600 de prezenți, din care 3392 de elevi din seria curentă și 208 din seriile anterioare.” a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Dolj – prof. dr. Daniel Ion
A consemnat Alin Cîrțînă – Radio România Oltenia Craiova
Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
- marți, 27 iunie- proba obligatorie a profilului
- miercuri, 28 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării
Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 iulie 2022.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.