Șeful arestului IPJ Argeș a ajuns … în arest!
Publicat de Lica Simona, 29 iulie 2023, 10:23
Vineri 28 iulie, procurorii DIICOT Pitești, împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție Argeș și BCCO Pitești, au pus în aplicare mandate de percheziţie domiciliară, vizând spaţii din incinta unei instituţii publice, într-un dosar privind săvârșirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi luare de mită.
S-a reţinut că inculpatul, comisar-șef Ciprian Marangoci, şeful Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă, a fost prins în flagrant, în timp ce primea de la o persoană, aflată în arest preventiv, suma de 500 euro şi un cartuş de ţigări, pentru a beneficia de suplimentarea numărului de vizite și a apelurilor telefonice și pentru a primi pachete cu o greutate mai mare decât limita legală.