În Caracal, județul Olt, se va desfășura un nou proiect de amploare
Publicat de Cosmin Meca, 8 august 2023, 09:36
În Caracal, județul Olt, se va desfășura un nou proiect de amploare. Este vorba despre extinderea spitalului municipal din localitate, prin intermediul unui proiect finanţat prin Ministerul Sănătăţii.
În acest sens, va fi construit un nou corp cu cinci noi săli de operații, o secție de terapie intensivă, cu echipamente de ultimă generație și un număr crescut de paturi.
Totodată, până la sfârșitul acestui an se vor finaliza proiectele privind dotarea ambulatorului Spitalului municipal și proiectul privind creșterea eficienței energetice a clădirii unității spitalicești.
În ceea ce priveşte investiţia pentru extinderea spitalului, valoarea acesteia se apropie de 16 milioane de euro.