Rusia lansează prima misiune pe Lună, după 47 de ani
Publicat de Lica Simona, 11 august 2023, 08:11
Astăzi, 11 august, la ora 02:10:57, Rusia lansează prima misiune pe Lună, după o pauză de 47 de ani. Inițial, evenimentul trebuia să aibă loc în octombrie 2021, dar a fost amânat.
Agenția spațială Roscosmos a anunțat că va fi lansat un modul spațial de aselenizare, numit Luna-25, care cântărește 800 de kilograme, iar masa de lansare este de 1.800 de kilograme. Echipamentul științific transportat cântărește 31 de kilograme. Totodată, Roscosmos susține că un lansator Soiuz a fost asamblat la cosmodromul Vostochny, aflat la 5.500 de kilometri est de Moscova. În acest sens, 26 de locuitori ai unui sat din Extremul Orient, Şahtinsko, vor fi evacuaţi și vor sta departe de locuințele lor, timp de trei ore, din cauza unui posibil pericol, care presupune „o şansă de unu la un milion” ca una dintre componentele rachetei, care lansează Luna-25, să cadă pe pământ în acel loc – a precizat un oficial rus. Acesta susține că locuitorii vor primi o masă gratuită, pentru că au fost deranjați.
După un zbor, care ar urma să dureze între patru zile și jumătate și cinci zile și jumătate, aselenizarea modulului spațial ar urma să fie în zona Polului Sud al Lunii, unde terenul este foarte accidentat, potrivit agenției TASS.
Luna-25 va avea o misiune de cel puțin un an, timp în care va trebui să ia probe pentru analiza solului și alte cercetări științifice, pe termen lung. Cercetătorii susțin că Polul Sud al Lunii conține cantități semnificative de gheață, din care s-ar putea extrage oxigen, apă potabilă și combustibil.
„Luna este al şaptelea continent, aşa că suntem pur şi simplu obligați, ca să spunem aşa, să o îmblânzim”, a declarat Lev Zeleni, cercetător în domeniul spaţial al Academiei Ruse de Ştiinţe.
În urmă cu aproape patru săptămâni, India a lansat pe Lună o rachetă fără echipaj, numită Chandrayan-3, iar Roscosmos susține că cele două misiuni „nu se vor încurca reciproc”.
Prin această misiune, Rusia își dorește o colaborare cu China, în acest sens. După invazia în Ucraina, Agenția Aerospațială Europeană a precizat că nu mai colaborează cu Rusia, pentru nicio misiune, deși urma să testeze camera de navigaţie Pilot-D, prin ataşarea ei la Luna-25. În plus, rușii vor să concureze și cu iniţiativele private, precum Space X, condusă de Elon Musk.
Ultima misiune pe Lună a URSS a fost sonda spaţială Luna-24, în 1976.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.