MAE protestează față de violarea spațiului aerian al României de forțele Federației Ruse
Publicat de Lica Simona, 11 septembrie 2023, 10:57
Forţele Ministerului Apărării Naţionale au cercetat o suprafaţă de 80 de kilometri pătraţi, în zonele localităţilor Ceatalchioi, Plauru şi Chilia Veche, din judeţul Tulcea, şi în judeţul Galaţi, pe malul românesc al Dunării, în proximitatea portului Reni din Ucraina, dar nu au găsit alte fragmente de drone decât cele găsite anterior. Căutările au fost declanşate, în urma informaţiilor primite de la autorităţile locale din Ceatalchioi, potrivit cărora ar fi existat fragmente de dronă, într-o altă zonă.
Ministerul Apărării, care menţionează că forţele sale rămân în alertă, condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective de infrastructură civilă, din porturile ucrainene de la Dunăre, atacuri considerate drept crime de război. În urma identificării unor fragmente de dronă, la începutul săptămânii trecute, în zona Plauru, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, a fost convocat de urgenţă la Ministerul de Externe, unde i s-a transmis protestul faţă de violarea spaţiului aerian al României.