OMS solicită Chinei accesul nerestricţionat, pentru aflarea originilor Covid-19
Publicat de Lica Simona, 17 septembrie 2023, 16:54
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a solicitat Beijingului să pună la dispoziţia organizaţiei mai multe informaţii cu privire la originile COVID-19 şi a anunţat că OMS este gata să trimită o a doua echipă pe teren, în China, pentru a aduna probe, conform unui material publicat, astăzi, de Financial Times, relatează Agerpres.
„Facem presiuni asupra Chinei, pentru a ne oferi acces nerestricţionat şi solicităm şi altor ţări să aducă în discuţie această chestiune, în cadrul întrunirilor bilaterale şi să ceară Beijingului să coopereze”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, pentru Financial Times.
Declaraţiile şefului OMS sunt făcute în contextul în care autorităţile sanitare şi companiile farmaceutice, din diferite părţi ale lumii, se întrec pentru a produce şi pune la dispoziţie vaccinuri adaptate la noile variante ale coronavirusului, identificat, pentru prima oară, în decembrie 2019, în oraşul Wuhan.