Echipa României a fost repartizată în Grupa F
Publicat de Cosmin Meca, 20 septembrie 2023, 10:32
Echipa României a fost repartizată în Grupa F, alături de Turcia, Islanda şi Slovacia, în preliminariile Campionatului European de baschet feminin 2025, în urma tragerii la sorţi efectuate, ieri. Meciurile din această campanie se vor desfăşura în trei ferestre competiţionale, 9-12 noiembrie, 7-10 noiembrie 2024 şi 6-9 februarie 2025.
La startul preliminariilor se aliniază 36 de echipe, inclusiv cele patru gazde ale turneului final, Cehia, Germania, Grecia şi Italia, care vor evolua în aceeaşi grupă (I).
Cele opt câştigătoare ale grupelor preliminare, alături de cele mai bune patru formaţii de pe locul secund, plus cele patru formaţii gazdă vor evolua la turneul final.