Parlamentul European a cerut începerea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova
Publicat de Alin Cirtina, 5 octombrie 2023, 19:34
Parlamentul European a cerut începerea negocierilor cu Republica Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană înainte de finalul acestui an, într-o rezoluţie adoptată astăzi cu o largă majoritate.
Iniţiatorul, eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, a precizat că astfel s-a dorit transmiterea unui mesaj clar către Chişinău, că Republica Moldova va fi membru al Uniunii Europene, iar cetăţenii săi vor avea exact aceleaşi drepturi şi oportunităţi ca cei din statele blocului comunitar. In Spania, la Granada, unde se desfăşoară , preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a arătat că ţara sa are mari speranţe că aceste negocieri vor începe în luna Decembrie, răspunzând unei întrebări adresate de corespondentul nostru Alin Petrică.
Premierul spaniol Pedro Sánchez spunea că marea decizie de mâine va fi stabilirea unei noi strategii a Uniunii în ce priveşte extinderea sa de la 27 la 35 de membri.