La despărțirea de Natașa Raab (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 24 octombrie 2023, 11:00
Davian Vlad evocă, în tristul ceas al despărțirii, personalitatea remarcabilă a Natașei Raab:
Actriţa Nataşa Raab a încetat din viaţă, ieri, la vârsta de 70 de ani, după o lungă suferință. Născută pe 15 iulie 1953 la Huedin, în judeţul Cluj, ea a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Mircea Albulescu.
După absolvirea facultăţii, a devenit actriţă la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, iar de-a lungul anilor a mai colaborat cu Teatrul Odeon din Bucureşti şi Teatrul Naţional din Cluj.
Natașa Raab a jucat în mari spectacole precum „Vărul Shakespeare”, „Unchiul Vanea”, „Ubu Rex cu scene din Macbeth”, „Hamlet”, „Romeo şi Julieta”, „Ferma animalelor”, sau „…Escu”, iar în 1990 a fost distinsă cu premiul UNITER.
A prezentat multe evenimente artistice și a fost prezentă în nenumărate emisiuni de radio şi televiziune. Natașa Raab a lansat, la 27 decembrie 2003, albumul de muzică populară „Ardeleanca în Bănie”, fiind acompaniată de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova.
Ea s-a remarcat în mai multe producții cinematografice, fiind nominalizată, în 2011, la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă în rol principal, ca urmare a interpretării rolului principal din filmul „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”.
Foto: www.sursadevest.ro