Războiul Israel – Hamas: Prima echipă medicala a Crucii Roșii a ajuns în Gaza
Publicat de Lica Simona, 27 octombrie 2023, 18:19
O echipă, formată din personal medical şi experţi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, a intrat, azi, în Gaza, împreună cu şase camioane cu materiale medicale şi dispozitive de purificare a apei. ONU a transmis îngrijorarea faţă de crimele de război, care au fost şi sunt, în continuare, comise, în conflictul dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas. ”Suntem îngrijoraţi de pedepsirea colectivă a cetăţenilor din Gaza, ca răspuns la atacurile atroce ale Hamas, care constituie şi ele crime de război”, a declarat Ravina Shamdasani, purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, în cadrul unei conferinţe de presă, la Geneva. În bilanţul transmis, zilnic, de ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, controlată de Hamas, se arată că numărul morţilor, în urma tirurilor israeliene, a ajuns la 7.326 de morţi, după trei săptămâni de război. Armata israeliană a mai efectuat un raid terestru în Fâşia Gaza, care a vizat obiectivele Hamas, dar şi Israelul a fost atacat, astăzi, de rachete Hamas, una dintre acestea lovind un bloc de locuinţe din Tel Aviv și rănind câteva persoane.