Târgul de Carte Gaudeamus Radio RomâniaEdiția Timișoara 2023
Publicat de Cosmin Meca, 29 octombrie 2023, 18:00
Ultima ediție din acest an a Caravanei Gaudeamus Radio România se va desfășura între 1 și 5
noiembrie în Capitala Culturală Europeană, Timișoara! Evenimentul va fi găzduit în premieră de Centrul Regional de Afaceri Timișoara și va fi deschis pe 1 noiembrie, ziua în care Radio
România, organizatorul evenimentului, împlinește 95 de ani de existență neîntreruptă.
Președintele de onoare al ediției este cunoscutul și îndrăgitul scriitor și jurnalist, Robert Șerban, personalitate reprezentativă pentru peisajul cultural național.
Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 1 noiembrie, începând cu ora 14.03.
Programul de vizitare va fi zilnic, între orele 10.00 și 20.00, iar accesul publicului este liber.
Cel mai citit târg de carte din țară, de la cel mai ascultat radio, a ajuns acum la ediția cu numărul 13 la Timișoara, și 140 în istoria de trei decenii a acestui proiect național, palmares care confirmă statutul de reper al pieței naționale de carte al întregului program, inițiat și derulat de Radiodifuziunea Română.
● 40 de participanți, reprezentând câteva dintre cele mai active domenii din industria cărții și materialelor educative – edituri, agenții de difuzare de carte românească și străină, producători și distribuitori de jocuri educaționale și muzică, le propun timișorenilor cele mai recente apariții editoriale, best seller-uri și titluri în curs de afirmare, oferte și pachete speciale.
● Cele 12 evenimente programate cu acest prilej – lansări și prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri – vor oferi vizitatorilor târgului prilejul de a se întâlni cu cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți scriitori timișoreni.
● Alături de evenimentele derulate în cadrul târgului și de informații utile vizitatorilor, pagina Facebook Radio România Gaudeamus va găzdui numeroase concursuri cu premii în cărți, oferite de participanții la această ediție.
● Prin intermediul standurilor virtuale, „oglinda” târgului desfășurat în formatul clasic și al evenimentelor transmise live, website-ul www.gaudeamus.ro
Programul evenimentelor
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Ediția Timișoara 2023 ● 1 – 5 noiembrie
Miercuri, 1 noiembrie
14:03: RADIO ROMÂNIA TIMIȘOARA
Deschiderea oficială a celei de a XIII-a ediții a Târgului de Carte Gaudeamus Radio
România – Timișoara
16:00 – 16:30: Editura Universității de Vest din Timișoara
Lansare de carte: „Cât timp înfloresc lotușii”, de Flaminia Stârc-Meclejan
Vor vorbi: Flaminia Stârc-Meclejan și Florentina Muțiu
17:00 – 17:30: Editura Universității de Vest din Timișoara
Lansare de carte: „În dialog cu cititorii”, de Ionel Funeriu
Vor vorbi: Grațiela Benga, Marcel Tolcea și Ionel Funeriu
Joi, 2 noiembrie
14:00 – 14:45: Editura Brumar
Atelier și lecturi pentru copii: „Aventuri în lumea lui Brâncuși”, (Brumar, 2023) de
Patricia Lidia
16:30 – 17:00: Editura Universității de Vest din Timișoara
Lansare de carte: „Recuperări, portrete dialoguri și comentarii critice de la început de
mileniu”, Radu Pavel Gheo
Vor vorbi: Roxana Rogobete, Dumitru Tucan și Radu Pavel Gheo
17:00 – 17:30: Editura Universității de Vest din Timișoara
Lansare de carte: „Manual pentru fiul meu, Duoda”
Vor vorbi: Gabriela Radu, Maria Subi, Elena Sandu și Bogdan Țâra
2
17:30 – 18:00: Editura Universității de Vest din Timișoara
Lansare de carte: „Filosofia în viață”, volumele: „Formația Phoenix: muzică, politică,
filosofie”, coord. Emanuel Copilaș și „Despre Fericire”, coord. Ion Cordoneanu și Liviu
Cocei
Vor vorbi: Claudiu Mesaroș și Florin Lobonț
Vineri, 3 noiembrie
17:00 – 17:45: Editura Cartex
Lansare de carte: „Biblioteca lui Gelu!”, Cătălina Bălan, Radu Vancu, Ioana Nicolaie,
Radu Aldulescu, Ciprian Măceșaru, Vasile Ernu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Doina
Ruști, Cosmin Ciotloș, Sorin Despot, Cosmin Perța, Radu Paraschivescu, Alina
Pavelescu, Claudiu Komartin, Răzvan Țupa, coodonator Gelu Diaconu
Invitați: Robert Șerban și Lucian Pricop
18:00 – 18:45: Editura Brumar
Lansare de carte: „Narațiunea de a fi. Robert Șerban în dialog cu Șerban Foarță,”,
autor Robert Șerban (Brumar, 2023)
Sâmbătă, 4 noiembrie
14:00 – 14:45: Editura Cartex
Prezentarea cărții „Limita este cerul. Despre victoria asupra imposibilului”, de Costel
Pîrnău
Costel Pîrnău în dialog cu cititorii și sesiune de autografe.
17:00 -17:45: Tritonic Books
Lansare de carte: „Croosing Border in Digital Media Communication: Romanian Trends
and Practices” de Adina Baya, Ileana Rotaru
18.00 – 18.45: Editura ARI – Cărți despre Înțelepciunea Cabala&Educație Integrală
Conferintă cu tema „Cabala – Înțelepciunea Ascunsă”
Conferința „Cabala – Înțelepciunea Ascunsă” va fi susținută de Daniel Meze, autorul
3
cărții cu același nume. Evenimentul se adresează tuturor cititorilor pasionați de
dezvoltare personală și autocunoaștere. Înțelepciunea Cabala este o cunoaștere veche
care vorbește despre spiritualitate si capacitatea omului de a atinge dăruirea și iubirea
de aproape.
19:00 – 19:45: Editura Trei
„Emoții în farfurie. Cum să faci pace cu tine și cu farfuria ta”
Vor vorbi: Ileana Rogobete, fondator și director al ITFA, psihoterapeut și Ancuța
Coman-Boldișteanu – autor, psihoterapeut
„Cartea Ancuței Coman-Boldișteanu te poate călăuzi în procesul tău de transformare
emoțională, în a-ți regăsi siguranța de sine prin conectarea cu propriul corp. Totul
pentru a te reîntoarce, așa cum spun paginile sale, acasă.” – Domnica Petrovai